Știu, mă veți întreba cum poate un om frumos să fie criminal în serie sau de ce am făcut această afirmație! Vă explic imediat! Una din aplicațiile mobile favorite este cea dezvoltată de TED talks. Astăzi verificam ce noutăți mai sunt, dacă vreo temă îmi atrage atenția și iată-mă în fața unui titlu: Cum decide creierul tău ce e frumos?
Sunt sigură că ați trăit cel puțin o dată acel moment în care cineva admiră o altă persoană și nu mai are cuvinte să îi laude aspectul, frumusețea exterioară iar voi vă întrebați în gând: oare ce vede frumos la această persoană?!
Discursul face parte din seria TedMed și îi aparține lui Anjan Chatterjee care pornește discuția de la Galton, psiholog, antropolog, statistian, într-un cuvant: cercetător care, 1878 ține un discurs despre frumos, frumusețe și portretul criminalilor. El vorbește despre o nouă tehnică prin care poate combina fotografii și produce portrete compuse considerând că, prin combinarea fotografiilor unor criminali violenți, va descoperi fața (generală sau măcar generalizabilă) criminalității. Spre surpriza lui, portretul compus rezultat este al unui chip frumos.
Acest fapt ne aduce în fața întrebării: ce este frumosul și cum decidem ce este frumos?
Și, înainte de a merge mai departe cu ideile lui Anjan Chatterjee, ma duc cu gândul la o carte la care am făcut trimitere în mai multe ocazii: S. Ciccotti, ”150 de experimente în psihologie pentru cunoașterea celuilalt”. Eu am primit-o prin clasa a12a de la un prieten și niciunul dintre noi nu avea, pe atunci, idee cât de utilă îmi va fi peste ani, din facultate și, mai apoi, în cabinet.
În cartea despre care vă spun este prezentat, pe scurt, modul în care păpușa Barbie a ajuns să fie creată. Producătorii nu au făcut o păpușă la întâmplare ca mai apoi să o lanseze pe piață și să aștepte reacții ci au pornit făcând o cercetare asupra elementelor pe care, transcultural, indivizii le consideră frumoase: simetria feței, a ochilor, forma și dimensiunea buzelor etc.
Fapt de care se leagă și concluziile lui Galton despre care aminteste Anjan Chatterjee. Constatările lui spun că în judecarea frumuseții și atribuirea etichetei de ”frumos” se regăsesc argumente ca: comunalitățile unei populații (elementele comune la cei mai mulți dintre indivizii ei), simetria dar și … hormonii.
Comunalitățile reprezintă tendința centrală a unui grup. Oamenii cu trăsături mixte reprezintă diferite populații și, probabil, dețin o diversitate genetică mai mare. Mulți oameni consideră indivizii din rase mixte atrăgători și familiile consangvine mai puțin.
Simetria. Oamenii cred că fețele simetrice sunt mai atractive decât cele asimetrice. Anomaliile de dezvoltare sunt adesea asociate cu asimetria, iar la plante, animale și oameni, asimetriile apar adesea de la infecțiile cu paraziți. Simetria, se pare, este un indicator al sănătății.
Al treilea factor care contribuie la atractivitatea facială este efectul hormonilor. Estrogenul produce trăsături care semnifică fertilitate. Bărbații sunt în special atrași de femeile care au atât elemente de tinerețe, cât și de maturitate. Testosteronul produce trăsături pe care le considerăm tipic masculine. Acestea includ sprâncene mai groase, obraji mai subțiri și maxilare mari, pătrate.
Dar nu vă spun mai multe detalii despre subiectul discutat până acum ci vă invit să urmăriți discursul TED!
Frumos egal bun?
Chatterjee spune că există, în creierul fiecăruia, stereotipul potrivit căruia frumusețea înseamnă, automat, bunătate. El spune că, din reflex, creierul nostru pare să asocieze frumusețea cu binele și această asociere reflexă poate fi factorul biologic pentru efectele sociale ale frumuseții. Oamenii atractivi primesc tot felul de avantaje în viață. Ei sunt considerați mai inteligenți, mai de încredere, sunt plătiți mai bine și pedepsiți mai puțin, chiar și atunci când astfel de aprecieri nu se justifică.
Reversul acestui reflex este ușor de intuit. Dacă frumos egal bun, urât înseamnă rău, nu? Același autor vorbește despre descoperirea faptului că oamenii cu anomalii faciale minore și cu diformități sunt considerați mai puțin buni, mai puțin amabili, mai puțin inteligenți, mai puțin competenți și muncitori. Dur și dureros, nu?
Una din concluziile la care ajunge speakerul mi-a plăcut într-atât încât să o reproduc: ”Trebuie să înțelegem acest tip de prejudecăți implicite dacă vrem să le depășim și să ne îndreptăm spre o societate în care tratăm oamenii corect, pe baza comportamentului lor și nu a felului cum arată din întâmplare.”
Voi ce părere aveți despre aceste idei?
Credeți că societatea influențează modul în care alegem ceea ce e frumos de ceea ce este urât?
La acest link puteți viziona discursul despre care vă scriu. Are traducere în limba română, trebuie doar să selectați manual.
Aștept feedback-ul vostru!
